Spitalul Județean Bacău mai are doar șase locuri pentru internarea pacienților cu coronavirus și a suspecților de COVID-19 la secția de boli infecțioase. Cele șase paturi au fost montate abia de curând, adăugate practic celor 63 de locuri, toate ocupate.
“Spitalul nu era pregătit pentru asta”, spune președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, care face apel la DSP și la Ministerul Sănătății “să ia presiunea de pe spitalul județean”.
“Noi ne așteptam la situația asta, am văzut de săptămâna trecută că s-a aglomerat”, a explicat pentru Libertatea președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu.
“Se pune prea mare presiune, sunt alte spitale care pot suporta cazurile de COVID-19”
Spitalul Județean ar mai putea, pe lângă cele șase paturi libere acum la secția de boli infecțioase, să elibereze o clădire separată, cu 20 de paturi, pentru a trata bolnavii de coronavirus. Această variantă este, spune Brașoveanu, “planul de urgență”, însă nu este o idee bună, chiar dacă ar fi circuit separat, ca la spitalele de boli infecțioase.
“Spitalul Județean are secții pe care alte spitale din județ nu le au, iar dacă se aglomerează și se ajunge la situația în care să fie ocupate locuri de pe alte secții, atunci alți pacienți cu alte afecțiuni, non-COVID, nu vor avea unde să fie tratați”, atrage atenția președintele CJ.
“Spitalele municipale Onești și Moinești au capacitatea de a prelua aceste cazuri de coronavirus, de ce nu sunt trimise acolo?”, continuă el.
Spitalul Județean Bacău, pe lista unităților care tratează pacienții critici
Odată cu intrarea României în scenariul 4, după depășirea pragului de 2.000 de cazuri de COVID-19 (aproape 9.000, în prezent), Spitalul Județean Bacău a fost adăugat pe lista unităților medicale care tratează pacienții critici infectați cu coronavirus. Sunt în total 52 de spitale din țară, plus 42 de spitale-suport, pregătite să preia pacienți infectați în cazul în care se va depăși capacitatea din cele în care aceștia sunt tratați sau în cazul în care aceștia vor avea și alte probleme medicale.
În Bacău, Spitalul Onești funcționează ca spital-suport.
Situația din Spitalul Județean Bacău a fost comunicată Direcției de Sănătate Publică Bacău, care, contactată de Libertatea, nu a oferit mai multe explicații.
Ziarul a încercat să ia legătura și cu ministrul sănătății, Nelu Tătaru, însă acesta nu a putut fi contactat. Nici la Spitalul Județean nu a răspuns nimeni.