Organizația non-guvernamentală Habitat for Humanity a dat startul unei noi campanii, “Salvăm salvatorii”, care are ca scop construirea unui centrul pentru situații de urgență din Moinești, destinat medicilor de la Ambulanță.
“În lupta cu pandemia de COVID-19, medicii de pe ambulanță sunt primii ajunși pe front. Însă medicii de pe ambulanță, salvatorii noștri de pe front, sunt și ei tot oameni. Acum, poate mai mult ca niciodată, au nevoie de sănătate și odihnă, pentru a-și îndeplini datoria”, scriu organizatorii campaniei.
E nevoie de 150.000 de euro pentru construirea noului centru pentru situații de urgență din Moinești. Suma va acoperi costurile materialelor de construcție și manopera, necesare pentru finalizarea centrului în 6 săptămâni.
Noul centru va respecta normele igienico-sanitare atât de necesare în împiedicarea răspândirii noului coronavirus, prin asigurarea circuitelor funcționale de dezinfectare.
În prezent, personalul medical de la Serviciul de Ambulanță Moinești, jud. Bacău, format din 33 de persoane, își desfășoară activitatea în două clădiri foarte vechi, aflate într-o stare avansată de degradare, în care nu există un grup sanitar dotat cu utilități de bază, nici rețea de canalizare.
Donațiile pot fi făcute direct pe site-ul habitat.ro, secțiunea “Donează”, ori pe Galantom, printr-un cont de fundraiser. Echipa Habitat for Humanity Romania poate fi contactată telefonic ori prin e-mail pentru sponsorizări cu materiale de construcții.
Așa arată clădirile folosite în prezent de personalul Ambulanței din Moinești